AniMe-Manga thingy


 
HomePortalFAQSearchRegisterMemberlistUsergroupsLog in

Share | 
 

 Black and white-This aren't colours

Go down 
AuthorMessage
Everymeans
Player
Player
avatar

Number of posts : 85
Age : 29
Localisation : Next to dog demon sesshomaru
Registration date : 2006-05-16

PostSubject: Black and white-This aren't colours   Fri 18 Aug - 21:24

Eram intr-o camera destul de intunecata dar reuseam sa descirfrez ce era in jurul meu. Ma aflam pe jos cu un cearsaf acoperindu-mi picioaele. Ma dureau genunchii, iar de gat nici nu mai vorbesc. Incetul cu incetul incepeam sa-mi amintesc cine eram. Makoto ,presupun ca-mi era numele, desi nu eram sigura. Hm…sa fiu inselata de propriami minte?ce jalnic am putut sa ma simt in momentul acela. Ridicandu-ma si acoperindu-ma cu cearsaful de langa mine am cautat un intrerupator, tarandu-mi mainile pe perete. Era un chin sa ma misc. Intr-un final am dat de el si printr-un simplu “click”se facu lumina. Ochii fiindu-mi inundati,am cazut pe jos, din reflex mana acoperindu-mii. Am renuntat la lumina, si am decis sa o sting, caci imediat ce am apasat intrerupatorul ma invaluii o placere extraordinara.
In fata mea se afla un geam imens(cred ca acoperea tot peretele exterior) ce era invaluit de o perdea neagra si densa.M-am apropiat si am dat-o la o parte. Afara era noapte iar lumina lunii imi contura, in fata ochilor, camera in care ma aflam. Parea a fi un dormitor, caci acum in spatele meu se infatisa un pat imens cu o cuvertura cafenie, insotita de o noptiera in partea stanga. Langa el era un birou pe care se afla o bucata de hartie si un stilou ce asteptau sa fie folosite. Am luat tocul si mi-am scris numele pe foaie intr-un stil foarte elegant, caci mereu am fost laudata pentru caligrafia mea perfecta. Incetul cu incetul totul imi revenea in minte. Aveam in jur de 19 ani pe atunci si eram in primul an la o facultate de arte, profilul meu fiind sculptura. Mai aveam 2 ani si puteam sa imi iau ramas bun de la obligatii. Aveam de gand sa imi dedic viata sculpturii, chiar daca avea sa ma coste cu viata, caci nu speram sa primesc ceva inapoi in ciuda sacrificiului meu. Nu-mi aminteam multe dar era destul cat sa ma identific. Ambii parinti imi murisera de batranete. Mi-am amintit chipul mamei care se reflecta cu dragoste in ochii mei plansi, in timp ce sufletul I se scurgea din vene. Imi amintesc de cineva care ma cuprins in timp ce eu boceam de durere,dar nu puteam spune exact cine. E ciudat cum ambii parinti iti pot muri in acelasi an. Da, eu am fost unul din copii norocosi…hehe(am zambit ironic drept reactie la gandurile mele). Ma simteam ciudat. Totusi dupa atatea detalii, dupa atatea sentimente care ma incercau, nu reuseam sa imi dau seama de locatia in care ma aflam. Totul parea sa fie perfect gusturilor mele, daca mai stiti cum aratau vechile palate,camera fiind inalta , cu un candelabru din argint care acum cateva minute il aprinsesem; lumanari agatate de perete ce pareau neatinse de caldura focului. Era un mic rai pentru privirea mea.Podeaua era pietroasa si rece desi imi dadeau o sezatie stranie de relaxare.nu imi puteam lua ochii de minunatiile pe care le vedeam. Atat de simplu si elegant incat ma simteam coplesita.
Am vazut usa undeva prin fundul camerei dar nu am indraznit sa ma apropii de ea. Ma simteam protejata de incaperea in care ma aflam, iar asta imi era destul. M-am apropiat din nou de geam si am privit mai bine privelistea. Am fost uimita cand am vazut lacul imens ce mi se afisa. Licurici si mici vietati is duceau traiul printre gratioasele fire de papura si nuferi. Mi s-au inchis ochii atunci cand luna s-a ascuns dupa un nor. Atunci mi-am spus ca ar fi cazul sa ies din camera. M-am indreptat spre usa masiva din lemn aramiu, iar cu fiecare pas pe care il faceam simteam cum respiratia mi se ingreuna din ce in ce mai mult. Aveam retrospective la fiecare pulsare a inimii. Imagini cu fete ce-mi pareau a fi cunoscute, caldura, razele soarelui ce-mi ardeau pupilele. Totul se desfasura cu o libertate enigmatica, mai sa-mi explodeze sufletul de placere.
M-am concentrat asupra pasilor cand mi-am dat seama ce deviere facusem de la ruta pe care mi-o propusesem. Ma aflam din nou langa pat,iar din instinct mi-am lasat greutatea trupului sa se scurga pe cearsaful catifelat. Privind tavanul incrustat cu scene apocaliptice, am inceput sa-mi cercetez trecutul. Desi aveam 19 ani, pana in acel moment avusesem doar doi iubiti. Imi aminteam de parul blond purtat pe umeri al unuia dintre ei.Cred ca pe atunci aveam 15 ani .Imi placea sa-mi trec degetele prin el caci avea o igiena impecabila. Fata ii era lunguiata, potrivita cu ochii lui caprui. Cred ca acest detaliu mi-a placut cel mai mult la el. Majoritatea timpului ni-l petreceam in noptile de iarna. Probabil atunci aveam cel mai mult nevoie unul de celalalt; iar in rest cred ca ne vedeam o noapte pe saptamana. Ne placeau noptile. Nu ne intalneam niciodata ziua caci noapte ne conferea intimitatea de care aveam nevoie. Si ce minunate erau acele clipe.
Intr-o seara de ianuarie mi-a spus sa ne intalnim la fantana din piata caci are ceva sa-mi arate. Cand am ajuns acolo am gasit pe apa inghetata o cutiuta albastra. Cand am deschis-o am gasit in ea o bucata dintr-un turture ce s-a topit imediat ce am luat-o in mana. Iar el nu a mai aparut nicaieri de atunci. Am fost fericita, caci iubirea lui se topise in trupul meu pentru totdeauna. Si jur ca nici acum nu l-am uitat.
Oricum stiu ca atunci mama a decis sa ne mutam la Napoli, iar eu am plans de mi s-au scurs ochii din orbite . Nu eram pregatita. Nici macar nu cunosteam limba italiana. Dar ea o cunostea, de fapt cred a locuit acolo vreo doi ani, dar pentru ea nu conta ce credeam eu; spunea ca o sa ma obisnuiesc. Intr-un final m-am obisnuit dar supararea nu-mi trecuse ci doar era ascunsa intr-una dintre cutiile sufletului meu. O cutie ce incetul cu incetul isi pierdea din textura.
Tata. Tata nu spunea nimic. Tata avea tot ce-i trebuia mereu si nu l-am vazut niciodata suparat. Era linistit si cateodata aveam impresia ca ma privea cu atata mandrie incat i se inlacrimau ochii.
Nici eu nu-i reprosam nimic. Il lasam in visarea sa eterna. O fericire de nedescris. Uneori credeam ca a avut atat de mult de suferit in tineretea sa incat, era prea oboist sa-i mai reproseze mamei ceva. Nu-i pasa daca ardea cina sau daca ii incurca hainele in masina de spalat. La fiecare gafa, el o privea indelung, ii mangaia parul si o saruta pe frunte, spunandu-i:”nu-i nimic, se rezolva!” iar ea se bucura asa de mult incat totul, ca prin magie, chiar se rezolva.
Iar eu, privind aceasta “cearta perfecta” ma simteam dezgustata, lasandu-i pe cei doi in armonie si ma ascundeam in sanctuarul camerei mele. Nu puteam sa concep o astfel de perfectiune. Dar desi uram aceste ritualuri, nutream pentru ei o iubire inconstienta. La moartea lor am suferit nespus de mult, ceea ce cred ca m-a adus in aceasta camera.
Back to top Go down
View user profile
 
Black and white-This aren't colours
Back to top 
Page 1 of 1
 Similar topics
-
» black and white are the worst games ever
» SIMPLY BLACK AND WHITE
» Looking for a battle (Pokemon Black and White)
» Batman Black & White - Simon Bisley
» Matt Smith departing Doctor Who?

Permissions in this forum:You cannot reply to topics in this forum
AniMe-Manga thingy :: Fan area :: Fan fic :: altele-
Jump to: